Probabil ați văzut online gluma aceea care zice că o vacanță cu bebeluși sau copii nu mai e de fapt vacanță, ci doar aveți grijă de copii, într-un oraș străin, dar pe mult mai mulți bani.... 😁😁😁
Desigur, o tratăm ca pe o glumă, pentru că de fapt vacanțele cu copiii oferă contextul ideal de conexiune profundă cu familia, de explorare, de cunoaștere a lumii din jur și de ieșire din rutina cotidiană.
Pentru a înfrânge tentația de a împacheta întreaga casă, venim către voi cu câteva lucruri de luat în vacanțele cu copiii, lucruri ce ne-au făcut și nouă viața mult mai ușoară.
1. Sistem de purtare
Unul dintre cele mai utile obiecte în vacanțele cu bebeluși sau copii mici, a fost de un real ajutor în excursiile noastre.
Fie că mergeți de la hotel la plajă sau sunteți într-un oraș aglomerat, vizitați diverse obiective, sau vă deplasați prin aeroport încărcați de bagaje, toate acestea le puteți gestiona mult mai bine cu ajutorul unui sistem de purtare. Fiți atenți să alegeți un sistem de purtare ergonomic, care ajută copilul să stea într-o poziție comodă, firească. Eu (Andra) am folosit Marsupi de la naștere până în jur de 8 luni, în tandem cu Isara, iar după această vârstă Isara, colega mea a folosit wrap elastic, Manduca XT în paralel cu Isara the One, pouch, Lenny Lamb.
Pentru purtarea copiilor la plajă, puteți alege un sling de apă, care se spală și se usucă foarte ușor, cum ar fi cele de la Minimonkey. Bonus: sling-urile de apă sunt foarte compacte atunci când sunt strânse.
Vă garantăm că un sistem de purtare vă va face vacanțele mult mai ușoare!
2. Valiza copilului
Una dintre cele mai populare valize din întreaga lume este cea de la Trunki, fiind iubită atât de copii cât și de părinți. De cele mai multe ori, copiii vor dori să ia parte la împachetarea bagajului de călătorie, lucru care îi face mai responsabili.
Deși nu pare, Trunki este o valiză foarte spațioasă, fiind foarte utilă pentru vară, pentru un week-end sau câteva zile de vacanță, iarna.
Cea mai cunoscută caracteristică a valizelor Trunki este faptul că poate fi folosită ca și scaun. Copilul poate sta pe ea, iar părintele poate să o tragă după el. Astfel, călătoriile prin aeroport sunt mai facile. Cu o greutate de doar 1,7 kg, pentru a putea fi ușor manevrate de copii, valizele Trunki sunt totuși robuste, astfel încât să se poată sta pe ele, mai mult timp.
Este Trunki o valiză acceptată în aeroport? Aceasta este o întrebare pe care o primim foarte des, iar răspunsul este da, ea este acceptată de companiile aeriene ca și bagaj de mână, însă reglementările se schimbă mereu, așadar verificați condițiile specifice călătoriei voastre.
3. Haine cu protecție solară
Pielea copiilor este mai sensibilă decât cea a adulților iar acest lucru o face și mai vulnerabilă în fața radiaților dăunătoare ale soarelui. Din acest punct de vedere, hainele cu protecție UV și cremele de soare oferă o barieră de protecție împotriva radiațiilor UV.
De ce este important factorul UPF? Factorul de protectie solară (UPF) arată cât de multe radiații UV (UVB și UVA) permite o țesătură să ajungă la piele. La o piesă de îmbrăcăminte cu factor UPF, 98% din razele soarelui sunt blocate, astfel că se reduce semnificativ riscul de expunere la radiații UV.
Deci ce luăm cu noi în vacanță?
În primul rând pălării de soare cu boruri largi, care să protejeze atât fruntea cât și ceafa bebelușiilor și copiilor. La pălăriile de soare, materialul din care sunt făcute acestea (in sau cânepă) poate să ofere protecție naturală sau aceasta poate să rezulte în urma tratamentelor chimice. De exemplu pălăriile de la Manymonths au fost testate în laborator, obținându-se un rezultat UPF 50+.
Apoi, haine cu protecție UV. De la tricouri, pantaloni, sau chiar overall UV. De ce? Pentru că vrem să se bucure copiii de cât mai mult timp afară, însă în siguranță. Hainele cu protectie UV sunt gândite pentru a oferi o acoperire eficientă a spatelui, umerilor, brațelor și picioarelor.
4. Recipiente refolosibile
Bebelușii și copii au nevoie de multă hidratare, mai ales dacă alegem să călătorim într-o zonă foarte călduroasă. Desigur, este foarte ușor să tot cumpărăm sticle de apă din plastic, din magazinele întâlnite pe drum, însă nu este nici sănătos, nici sustenabil.
Sticlele de apă refolosibile sunt o alegere foarte bună atunci când trebuie sa ne menținem hidratați și în același timp, să alegem să protejam mediul înconjurător. Create atât pentru copii cât și pentru adulți, recipientele refolosibile pentru lichide, sunt un accesoriu pe care nu trebuie să îl lăsăm acasă. Iar cele cu calități de termos, desigur, au avantajul de a păstra la rece lichidele.
5. Jocuri și ateliere creative
Chiar și noi adulții ne plictisim atunci când drumul e tare lung, fie că e cu mașina sau cu avionul. Atunci ce sa mai zicem de copii?
Și ca să alungăm această plictiseală, iată căteva idei de jocuri și ateliere creative, pe care le puteți lua cu voi în călatorii.
Stickerele sau tatuajele temporare sunt mereu o idee bună și distracția e garantată. Se pot crea povești lipind stickerele în moduri diferite...imaginația nu are limite!
De semenea, atelierele creative de mici dimensiuni, care pot fi luate în mașină, la restaurant sau în avion, și care nu ocupă spațiu prea mult, alungă cu succes plictiseala.
Jocurile de cărți, fie că sunt de memorie, de cooperare sau de observație, sunt ideale pentru a face ca timpul să treacă mai repede în timpul drumului sau o dată ajunși la destinație, pentru momente de calitate petrecute în familie.
Vă dorim vacanțe și călătorii cât mai plăcute împreună cu copiii, pentru că până la urmă, timpul petrecut cu aceștia este cel mai important.